Pedofilia, incriminată oficial în Biserica Catolică

Pedofilia, incriminată oficial în Biserica Catolică
Publicat: 04/06/2016, 16:43
Actualizat: 11/10/2016, 23:36

„Cu aceasta, înțeleg să precizez că printre aceste așa-numite ‘cauze grave’, este, de acum, inclusă neglijența episcopilor în exercitarea funcției lor, în special în cazurile de abuzuri sexuale comise asupra minorilor și adulților vulnerabili”, a scris Papa Francis, citat de AFP.

Acesta a anunțat și că urmează să se constituie un colegiu de experți în drept care va avea sarcina să-l consilieze și să-l asiste înainte de a decide ca un episcop să fie demis, se arată într-un comunicat dat publicității de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi.

În scrisoarea apostolică făcută publică, numită „Ca o mamă iubitoare”, Papa Francisc aduce aminte că Biserica „îi iubește pe toți fiii săi, dar tratează și protejează cu o afecțiune cu totul deosebită pe cei care sunt mai slabi și lipsiți de apărare”. Astfel, Papa Francisc a subliniat că episcopii trebuie să dovedească o „promtitudine aparte atunci când trebuie să-i protejeze pe cei mai slabi dintre oamenii pe care îi păstoresc”.

De la ajungerea sa în fruntea Bisericii Catolice, Papa Francisc a cerut în repetate rânduri ca cei care se dovedesc vinovați de abuzuri sexuale asupra minorilor să fie aspru pedepsiți, iar prelații să fie drastici în judecarea acestor acte nepotrivite. De mai multe ori, Papa a accentuat că cei care se consideră vizați, pe bună dreptate, de astfel de acuzații ar trebui să demisioneze și a înființat chiar și un tribunal al Vaticanului unde aceștia ar trebui judecați.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×